Ard blogul asta. Asa cum am ars o mare parte din mine. Nu stiu cat am..5 min? Incerc sincer sa ma abtin din plans, dar e mai greu decat cerul si imi ia respiratia cu succes.
Nu stiu daca o sa fie vreodata alt blog. In acest blog te las, baby. In acest blog ma las.
Sterg lacrimile astea doua, care imi iau vazul si urc orbeste in urmatorul tren catre niciunde. Sper ca pe undeva sa ma astepte controlorul meu, si cand o sa ii dau mana o sa pot spune ca in sfarsit am ajuns la destinatie. Sper ca mama sa ma astepte la urmatoarea statie.
Fara explicatii... Fara mine... Fara noi...
Te ard blogul meu, ma ard si o iau din nou din loc. E gata cu mine.
Am spus amandoi povestea care incepea cu noi si se termina cu mine plangand.
Acelasi cer, acelasi plans, aceasi eu cu aceleasi masti...
As spune ca imi pare rau, dar blogule nu e gresit. As spune ca pot trece mai departe, dar eu ma chinui sa traiesc cu nemersul inainte.
Te las. E ultimul meu post.
CREDE-MA...DOARE MAI MULT DECAT MERITAM, DOARE CA NU MERITAM NICIUNUL.
ADIO VARA..ADIO CLAU...ADIO ALICE...
Privesc inca odata cerul...De ce?
tot sihastra sunt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu