De seara...

S-a scurs ca un pahar de vin rosu, peste orizont, apusul. Apoi noaptea si-a facut locul usor cu, coatele peste dealuri , lovind bland satul.
E o seara linistita, si eu ma simt usora. A trecut multa vreme de cand am simitit liniste in jur si in mine. In ultimul timp m-am simtit ca intr-un avion. Au tot fost imbarcari si oameni care au plecat. Oameni importanti…Au fost turbulente, au fost furtuni pe care le-am auzit atunci cand ochii ii tineam stransi si inima chiar si mai stransa, a fost si soare, si nori zambitori. Am vazut pe geam lucruri surprinzatoare, si de sus cum oameni mici… faceau lucruri mari, si cum oameni mari in ochii altora faceau niste josnicii…
Au fost momente clare in care am crezut ca avionul se va prabusi… ca doar eu sunt in el. Ca e calatoria finala. Dar niciodata nu a fost asa. Eu sunt intradevar puternica, si uneori mai putut sa zbor chiar cu avionul in spate. Nu. Nu e vorba de ego.
Prin fereastra imi bate slab un neon. Ciudat. Uneori lumina ajunge atat de greu la noi, si defapt e tot timpul in noi. Noi.
E o seara linistita si eu sunt eu. Nostalgica, zambitoare, cu o carte imaginara in mana, cu cateva mii de povesti nescrise, cu un infinit de cuvinte nespuse, ca saruturi cu gust de mare, de inocenta, de copilarie, nedate, cu vise neimplinite, cu dezamagiri uitate. In seara asta chiar pot sa fiu eu. Sa fiu nostalgica. Sa aprind o tigara inaginara (eu nu fumez si sunt si alergica la fumul de tigara dar mi-ar fi placut sa pot fuma o tigara pentru tinerete) , sa beau si un pahar de vin alb(nu am) si sa imi pun rochita aia alba draguta, sa imi las parul pe spate, sa ies desculta prin iarba deasa si sa imi intind o patura sub stele si sa visez in continuare. Wonderland a fost tot timpul in Alice, dar ea niciodata nu a avut decat bagajul ei mare, gandurile din cutia de inghetata si un borcan in care pastra marea de acum cativa ani. Am facut prea multe enumerari, poate m-am repetat, Azi sunt Alice si Alice greseste atat de dulce uneori.