Fire de nisip:)

Hai iubite…sa mergem la mare

E tot acolo izbind valurile si strigand catre copii rataciti ai lumii. Tot in condeiul scriitorilor palizi e caror scrumiere nu sunt niciodata goale. Hai iubite sa ne scaldam pacatele in apele tulburi ale marii. Sa privim tamp cerului care ne zambeste stramb cu cativa nori lipsa. Eu nu am vazut marea. Nu in ochii tai, nu in i-am simtit gustul pe buzele tale si nici nu i-am mirosit taria de langa focul jucaus de tabara.


E tot acolo de secoli rosi in coate, de veacuri prafuite si noi iubite nu ne-am dus iubirea sa o vada, nu am dus-o cum parintii isi duc copilul schilod la apele minunate in speranta nauca a unei vindecari. Si sunt nopti in care o aud cum ma striga. Cum ma cheama spre adancurile ei tacute si fara viata. Ca eu sa ma duc sa ma vindec, de dezamagiri, de idealuri pierdute, de amintiri prafuite uitate intr-un caiet, sa strig catre luna ca eu iubesc, ca eu plang…ca eu scriu si nimeni nu citeste.



Tu taci. Privesti pierdut intr-un univers paralel cum ti se decoloreaza usor constelatia iubirii. Unde sa mai incap eu, atat de mica si nesigura?Unde ai sa imi pui caietul si pixul si sutele de carti necitite? Si toate fricile mele?stii am un bagaj cam mare pentru o fata de varsta mea, si nici macar nu imi place sa imi cumapr haine. Ma refer la slabiciuni, trairi, mici traume cum le spui tu, nebunii subite, tensiuni nevindecate si alte astfel accesori pe care le port zilnic.
Iubite…unde e marea?Dar tu unde imi esti?Unde s-au dus toate scoicile cu perelele lor si toate clipele noastre?S-au pierdut?Ne-am pierdut? Plutim in deriva ca o sticla cu mesaj inauntru?Cate intrebari...
Alice si-a pierdut Tara Minunilor...dar a gasit marea...