Imi pare rau… am desenat un apus stramb…
L-am pus pe o hartie galbena si nu mi-e iesit deloc…
Miroase a dimineata si verde si a iubiri neimplinite… uite …sa fi fost aici acum, poate te-as fi dezbracat de tot ce ne-am promis, si ti-as fi ajuns cu manutele pe piept si l-as fi sarutat marunt ca ploaia de vara. Si poate as fi incercat sa iti descos 10 randuri de piele si carne si sange , doar sa iti tin inima in palme. Te-as fi lasat fara 8 vieti, si pe a 9 a as fi pastrat-o pentru mangaieri si chicoteli… Am desenat stramb relatia ideala, te-am lasat sa ma iubesti in culorile cele mai frumoase, dar daca fundalul era gri… si daca pictorul era prea copil…
Miroase a tril de greier, si a viata. Mi-am trait viata pe gara, tot asteptand, tot primind oameni, tot carand bagajele altora, si nu am stiut cand e randul meu sa urc in tren. Mi sa spus ca pe al meu l-am perdut…dar eu nu cred. Sau macar sper ca in fiecare zi trece prin gara asteptand sa urc eu… si nu e gol, pe scaune rupte stau prietenii din copilarie si iubitii parasiti, pe cele mai confortabile stau prietenii prezentului si controlorul sigur e mama…asa stiu eu ca trebuie sa fie trenul meu…
Am lasat in urma oameni, pe care i-am uitat, simtindu-I doar figuranti in piesa mea de teatru, oameni care meritau macar un rol episodic. Am iubit poate prin prisma a ce nu am avut, a ce mi-as fi dorit sa merit. Prea am iubit saruturi nedate, si prea le-am prelungit pe cele furate…
Am renuntat sa mai cer… sa mai astept…am primit prea multe cred, asa pe …ochi frumosi, cum ar spune cineva… Da… viata e o lupta nedata, viata ne ia pe sus si noi ne plimbam pe langa ea, fara sa o luam clar pe vreun drum…
E noapte adanca…eu scriu pe caietul de notite la biologie…e intunericul cel mai profund…trebuie sa se iveasca zorii…miroase a vis, a verde..si a dimineata…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu